MANSARDA DONICI
CUIB INTRE PLATANI
CUIB INTRE PLATANI
Imobilul interbelic din strada Alexandru Donici (în care a locuit și actrița Stela Popescu) a fost reconfigurat volumetric și planimetric la nivelul mansardei.

Fațada laterală a păstrat golurile de ferestre create printr-o intervenție ulterioară de închidere a terasei inițiale, iar iluminarea naturală a zonei de zi rezultate a fost completată ritmic cu ferestre de mansardă. Accesul la terasă dinspre zona de zi a fost realizat prin crearea în zidărie a unui gol pentru ușa dublă vitrată.
Terasa cu 2 laturi deschise spre mediul natural a fost proiectată astfel încât să nu fie vizibilă de la cota 0 a terenului (nivel terasă la cca. +8,0 m față de sol), deci să nu altereze volumetria vilei. Balustradele metalice simple, albe, hașurate vertical, sunt transparente și neutre vizual.
Obiectivul proiectului, pe lângă alterarea minimă a fațadelor la nivelul mansardei, constă și în valorificarea spațiilor interioare: zona de zi (open space) înălțată simțitor, conectată fluid cu bucătăria și vestibulul de acces (fără uși), dotarea cu o baie și un dormitor pentru oaspeți și accesul la nivelurile inferioare prin cele două scări balansate existente.

Predominanța esențelor de lemn în amenajarea mansardei – parchet din stejar albit periat, panotaje la pereți din furnir de stejar, mobilier cu accente de nuc, finisajul limewash bej al pereților – conferă căldură și confort locuinței, temperate de placajele ceramice neutre, de tip travertin cross cut, ale fronturilor bucătăriei și ale insulei și de platformele îmbrăcate în microciment alb. Perdelele de in și piesele de mobilier din zona de living sunt componente integrate în peisajul „buen vivir”.

Detalii punctuale – cum ar fi canapeaua orange-cărămizie, măsuța de cafea din compozit verde închis, plantele în ghivece supradimensionate – sau repetitive: montanții olive ai bibliotecii din living – comută sistematic focusul de la plajeleîntinse de texturi din lemn și tencuielile decorative.

Bucătăria, aerisită și neutră cromatic, comunică cu zona de zi printr-un portal care a fost lărgit și ranforsat structural. Insula placată cu ceramică face tranziția fluidă între cele două spații. Capătul de perspectivă al bucătăriei este decorat cu tapetul pe bază de gips – geiko (gheisă) – și face trimitere la artele tradiționale japoneze.


Dormitorul pentru oaspeți și baia, deși reduse ca suprafețe, au fost tratate cu același focus pe calitatea finisajelor, a funcționalizării, a confortului, ca și zona de zi.

Lățimea mică a băii e compensată optic de elemente ca: paravanul de sticlă transparentă al dușului, oglinda înaltă din dreptul lavoarului, sursele de lumină LED. Obiectele sanitare în culori pastel lucioase, asociate pardoselii din terrazzo verde închis și ceramicii bej, sunt evidențiate cu benzile de lumină liniare, indirecte. Bateriile minimaliste, cu finisaj gun metal, sunt discrete și elegante.


Dormitorul continuă laitmotivul bosieriilor și pieselor de mobilier din furnir, asezonate cu un tapet vegetal cu fundal de arhitectură industrială a anilor 1900, limewash și perdele de in.

Iluminatul interior general este flexibil, zonificat și automatizat, oferind un control deplin și detaliat. Corpurile de iluminat de ambianță, decorative, au morfologii geometrice diverse, punctând ritmic sau central compoziții locale și unghiuri de perspectivă.


